Sprijin pentru persoanele fără adăpost

January 25, 2022

Și în acest an, Primăria Municipiului Suceava vine în sprijinul persoanelor fără adăpost și prelungește contractul de colaborare cu Asociatia Lumina Lina, scopul comun fiind cel de ajutorare a tuturor acestor persoane.

Ținând cont de faptul că ne aflăm într-o perioadă cu ger și temperaturi foarte scăzute, echipele de asistență socială, împreună cu colegi de la Poliția Locală (care asigură și paza peste noapte la adăpost), monitorizează îndeaproape zonele cunoscute ca fiind frecventate de oamenii fără adăpost, îi identifică și îi conduc în Centrul social de noapte.

Acolo, aceștia beneficiază de un loc în care să doarmă, o masă caldă, igiena corespunzătoare, asistență medicală și consiliere psihologică.
Beneficiarii centrului sunt persoane fără adăpost, fără venituri sau cu venituri foarte mici, aflate în stare precară de sănătate fizică și cele fără acte de identitate.

Dacă aveți posibilitatea de a face un bine nu ezitați să îl faceți, iar dacă cunoașteți persoane aflate în astfel de situații, vă rugăm să ne semnalați existența lor la numărul de telefon 0230 516445.

#Suceava #Sprijin #LH

📌 În anul 2021, 87 de persoane au beneficiat de serviciile centrului social (doar 26 fiind din municipiul Suceava), iar de la începutul acestui an, avem în evidență 14 persoane.

Distribuie: