2 zile diferite, 2 întâlniri cu elevii claselor a VII-a și a VIII-a de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava, în cadre diferite, multe întrebări și răspunsuri.
Inițial am fost invitatul lor, în calitate de reprezentant al administrației publice, la prezentarea proiectului “Cetățeanul”, unde problema identificată de aceștia a fost poluarea mediului cauzată de mijloacele de transport publice și private. Ca soluție, elevii au propus educarea cetățenilor prin diferite proiecte pentru convingerea acestora de a folosi biciclete sau de a merge pedestru în cazul în care distanțele nu sunt mari.
Văzându-i atât de entuziasmați de proiect și de discuția avută, i-am invitat la sediul Primăriei Suceava, unde a avut loc o altă sesiune de Q&A cu privire la administrația locală.
M-am bucurat să văd cu câtă seriozitate și implicare au tratat acest subiect și să descopăr niște oameni mari, cu idei și soluții aplicabile, în corpuri de copii. Acest lucru mi-a dat speranță. Într-adevăr, ei sunt viitorul.
Îi felicit pe toți elevii implicați și le urez mult succes în toate proiectele viitoare.
P.S.: Metoda Proiect “Cetățeanul” este o metodă de educație civică menționată în programa disciplinei Educație Socială la clasa a VII-a și promovată în România de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale.