Fonduri norvegiene pentru închiderea “in situ” a gropii de gunoi a municipalității. Tot astăzi, am semnat contractul în valoare de 8.640.758,92 lei, prin care vom implementa proiectul “Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipal Ipotești, județul Suceava”.
Proiectul inovativ prin soluție (introducerea în corpul depozitului de aer comprimat pentru scăderea încărcărilor levigatului și reducerea substanțială a emisiilor de gaze) face parte din programul “Mediu, adaptare la schimbările climatice și ecosisteme (RO-Mediu), apelul 2 – “Măsuri de reducere a contaminării cu substanțe periculoase în depozite municipale temporare”. Contractul a fost semnat la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în prezența domnului ministru Tánczos Barna.
Prin semnarea acestui contract, nu va mai trebui sa transportăm deșeurile la groapa ecologică de la Moara și, în plus, nu cheltuim niciun leu al municipalității, finanțarea fiind de 100%.