Astăzi am fost din nou student, sau cel puțin așa m-am simțit printre tinerii studenți din Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava, cărora le-am vorbit despre parcursul meu profesional. A fost o reală bucurie.
Am apreciat interesul, entuziasmul și dorința de dezvoltare a tinerilor. Am avut o discuție liberă, le-am spus de parcursul meu, cu bune, cu rele, dar și cu învățăturile dobândite.
Mai mult, am discutat și despre potențialul lor în ceea ce privește piața muncii, despre problemele cu care se confruntă, probleme a căror rezolvare sunt sigur că o putem găsi împreună.
Felicit organizatorii pentru acțiunile ce le întreprind la Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (Ccoc Usv), din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava, cu scopul de a ghida studenții în alegerile legate de începutul carierei. Totodată, îi mulțumesc doamnei Marcela Hurjui pentru invitația de a fi alături de ei în acest demers.
Cu siguranță niciun drum nu este la fel, dar cu răbdare și perseverență putem realiza orice ne propunem!